Institute for War and Peace Reporting | Giving Voice, Driving Change

Cum se combate plutocrația

Chiar şi în cadrul democraţiilor în tranziţie, instituţiile politice rămând a fi vulnerabile la capturare de cei super-bogaţi.
By Ghia Nodia
  • Гія Нодія, професор політології грузинського Державного університету Іллі. (Фото люб’язно надано Г.Нодія)
    Гія Нодія, професор політології грузинського Державного університету Іллі. (Фото люб’язно надано Г.Нодія)

Georgia, Moldova și Ucraina au multe în comun. Sistemele lor politice sunt mult mai deschise decât cele din multe alte țări post-sovietice și, prin opțiunea de a încheia acorduri de asociere cu UE, acestea și-au confirmat alegerea strategică în favoarea căii europene de dezvoltare. Și totuși, ele nu sunt suficient de dezvoltate pentru a fi numite democrații complete.

Acest lucru se referă în special la instituțiile lor politice slabe care sunt vulnerabile la captură de către persoane sau grupuri super-bogate. Lupta împotriva influenței oligarhice - sau mai precis plutocratice - a devenit o prioritate pentru toate cele trei state.

Există însă diferențe importante între ele. Moldova și Georgia au fost anterior dominate de indivizi care au devenit mai întâi oameni de afaceri pentru a-și transpune ulterior resursele financiare în puterea politică: Vlad Plahotniuc și Bidzina Ivanishvili. Niciunul dintre acești lideri nu a avut poziții oficiale de guvernare (cu excepția lui Ivanishvili între octombrie 2012 și octombrie 2013),  însă fiecare și-a exercitat puterea eficientă prin controlul asupra partidelor majoritare din sistemele parlamentare: Partidul Democrat (PDM), respectiv Georgian Dream (Visul Georgiei - GD). Ucraina, pe de altă parte, avea un sistem de pluralism plutocratic, cu mai multe persoane super-bogate concurând pentru influență, în principal prin controlul asupra mass-media și partidelor politice. Unul dintre ei, Petro Poroșenko, a ocupat funcția de președinte.

În anul curent, Moldova și Ucraina au realizat progrese politice prin metode electorale, deși în moduri destul de neconvenționale. În Ucraina, a fost nevoie de un novice politic, un actor  popular de comedie, cu un mesaj foarte vag, pentru a mobiliza un vot negativ împotriva elitei politice corupte. Absența experienței politice a convins în primul rând oamenii că Volodimir Zelensky e cel mai bine calificat pentru funcția de președinte: pentru majoritatea alegătorilor, experiența însemna corupție. Victoria partidului său, Sluga Narodu (Servant of the People - Sluga Poporului) la alegerile parlamentare din 21 iulie a consolidat mandatul lui Zelensky.

Calea Moldovei părea ceva mai tradițională. Trei partide au ieșit în față la alegerile parlamentare din februarie: PDM, Partidul Socialiștilor cu orientare deschis pro-rusă și partidul pro-european ACUM. Chiar la sfârșitul termenului acceptabil din punct de vedere constituțional, partidele de opoziție al Socialiștilor și ACUM au decis să lese la o parte diviziunile politice profunde și să creeze un guvern. Plahotniuc rămăsese pe dinafară.

E prea devreme să estimăm care va fi succesul noilor guverne. Cine știe ce îi va aduce Ucrainei guvernarea Zelensky; în Moldova, doi condrumeți foarte ciudați ar putea găsi dificilă conlucrarea. Cu toate acestea, chiar faptul că liderii în exercițiu au fost nevoiți să-și recunoască înfrângerea în alegeri este departe de rutina acestei regiuni și motiv de sărbătoare.

În Georgia, Ivanishvili și partidul său GD ar putea pierde din popularitate, dar aceasta nu garantează înfrângerea în alegeri. Cursa prezidențială din octombrie anul trecut a constituit un test important, chiar dacă în sistemul constituțional al Georgiei, postul prezidențial este pur ceremonial. Un candidat susținut de guvern a câștigat, însă pe fundalul acuzațiilor de intimidare, cumpărare de voturi și ocazional de vot multiplu. Mulți și-au făcut concluzii pesimiste: cu aceste metode devenite noi norme, guvernul putea pur și simplu să nu permită opoziției să câștige. Mai mult, sistemul electoral mixt existent oferă avantajului principal: la alegerile parlamentare din 2016, partidul de guvernământ a obținut 48% din voturi pe listele partidelor, dar a luat toate circumscripțiile electorale unice (73 din 150 de locuri).

Recent, guvernul a marcat și o victorie importantă în spațiul mass-media. În 2017, instanțele georgiene au transferat dreptul de proprietate al companiei media principale de opoziție Rustavi-2 TV omului de afaceri Kibar Khalvashi, despre care se crede că este aproape de guvern.

 

Rustavi-2 a depus o plângere la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului care a dispus suspendarea deciziei instanței până la pronunțarea hotărârii definitive. Cu toate acestea, la 18 iulie, anul curent, CEDO a decis că instanțele georgiene nu au încălcat drepturile Rustavi-2, iar Khalvashi a devenit noul proprietar. Indiferent de meritele juridice ale cazului, rezultatul este că echilibrul media se va schimba în favoarea guvernului. Există și alte resurse media independente în Georgia, dar niciuna dintre ele nu se aseamănă cu Rustavi-2 la capitolul popularitate și conștientizare.

În atare condiții, mobilizarea stradală pare a fi un instrument de rezistență mai de succes decât politica parlamentară tradițională. La 20 iunie, Serghei Gavrilov, membru al parlamentului rus, a condus o ședință a Adunării Interparlamentare a Națiunilor Ortodoxe din fotoliul președintelui parlamentului. Acest lucru a provocat indignare publică. S-a creat impresia că guvernanții au pus un reprezentant al puterii ocupante în scaunul șoferului. Au urmat manifestații de masă, conduse de grupuri de tineri care au negat orice afiliere politică.

Incidentul Gavrilov putea fi un declanșator, dar protestele s-au transformat într-o denunțare generală a guvernului. Președintele parlamentului, Irakli Kobakhidze, și-a dat demisia. Cel mai important, guvernul a fost de acord să introducă o schimbare constituțională conform căreia viitoarele alegeri parlamentare din octombrie 2020 vor avea loc pe baza unui sistem complet proporțional. În această problemă, GD a ignorat în mod constant opiniile societății civile, ale opoziției și ale comunității internaționale, dar a capitulat în fața străzii.

Această decizie poate reprezenta schimbarea regulilor de joc. Nimeni nu se așteaptă la condiții de concurență echitabile în alegeri, dar, în timp ce partidul de guvernământ va avea probabil o șansă slabă de creare a unei majorități depline sau va putea atrage suficienți parteneri pentru o coaliție majoritară, și opoziția va avea o șansă realistă de a câștiga.

Dar cine este opoziția? În momentul de față, Mișcarea Națională Unită (UNM) a lui Mihail Saakashvili și Georgia Europeană, grupul care s-a desprins din el, sunt jucătorii principali. Cu toate acestea, pentru o mare parte a electoratului, atât GD cât și UNM sunt la fel de inacceptabile și va exista o concurență puternică pentru acest segment până acum indecis.

Pe 9 iulie, Mamuka Khazaradze, om de afaceri căzut în dizgrația lui Bidzina Ivanishvili, a anunțat că va lansa o nouă mișcare. Experții au  început să speculeze că acest nou jucător ar putea fi capabil să atragă o mare parte din votul indecișilor.

Cu toate acestea, cu exact cincisprezece zile mai târziu, procuratura a emis acuzații de spălare de bani împotriva lui Khazaradze. Guvernul susține că aceasta a fost doar o coincidență, însă a fost confirmată o așteptare: Georgia va fi martoră a unei campanii electorale deosebit de murdare.

Ghia Nodia este profesor de științe politice la Universității de Stat Ilia din Georgia.

This publication was prepared under the "Giving Voice, Driving Change - from the Borderland to the Steppes Project" implemented with the financial support of the Foreign Ministry of Norway.

More IWPR's Global Voices